Internată din noiembrie în spital, fosta mare arbitră internațională și fondatoarea Liceului de gimnastică de la Onești, Maria Simionescu (82 de ani) își trăiește în liniște și singurătate drama. Suferind de o semiparalizie, luptă pentru a-și recupera partea stângă, cea afectată.
Timpul se scurge întotdeauna la fel într-una din rezervele Spitalului Elias. Încet, transformând parcă cele 24 de ore ale zilei într-o săptămână întreagă. Programul este mereu același: gimnastică recuperatorie, tratament și televizor, ultimul înțepenit parcă pe două posturi: știri și Animal Planet. Din când în când huruitul tramvaielor și clopotele mânăstirii Cașin tulbură liniștea încăperii. În rest, e tăcere. Doar vizitatorii, puțini la număr și întotdeauna aceiași, mai vin și aduc cu ei povești de demult și grijile unei lumi noi. „Doamna Mili”, cum e cunoscută Maria Simionescu în lumea gimnasticii, se bucură copilărește de fiecare oaspete.
Vrea să meargă din nou
Plină de viață și dornică de a se pune cât mai repede pe picioare, își înfruntă boala cu demnitate. „Este greu, dar să știi că lupt. Trebuie să merg, m-am săturat de stat în pat. Vreau să mă pot ține pe picioare, să ies afară și să respir aer curat, să mă plimb. Dar câte nu am în plan…”, mărturisește ea. Moartea soțului ei, în urmă cu doi ani, a fost lovitura care i-a dezechilibrat viața. S-a închis mult în sine, a onorat tot mai rar invitațiile la evenimentele sportive, s-a retras departe de toată lumea. O viață liniștită trăită din amintiri, din momentele de glorie ale sportului românesc. Șocul a venit la sfârșitul anului trecut. Un accident cardiovascular a imobilizat-o la pat, profesoara severă de gimnastică devenind o elevă ascultătoare. Ajutată de Mariana Bitang
Acum se luptă pentru fiecare pas, susținută de prietenii care nu au uitat-o, dar și de personalul spitalului, în frunte cu prof. dr. Șerban Marinescu și dr. Daniela Safta, care se ocupă de ea. Printre cei care i-au întins mâna se află, poate, persoana cea mai apropiată ei, fosta antrenoare Mariana Bitang. O prezență aproape zilnică la spital, aceasta profită de fiecare moment al vizitei și încearcă să o motiveze să facă câțiva pași, dând și o mână de ajutor la exerciții:
Haideți doamnă, să vedem cum ați progresat. Mișcați picioarele. Mișc, dar ridică-mi tu genunchiul stâng și pune mâna în talpă să vezi cu ce forță împing.
Vedeți că se poate? Vă descurcați și singură. Haideți că puteți. Nu puneți mâna! Facem 10 bucăți așa, bine? Facem, facem, dar două cu sprijin. Oricum, ai fi o asistentă la fel de bună pe cât ai fost ca antrenoare.
Doamna Mili râde. Strânge cu putere mâna Marianei. Atmosfera e caldă. La fel ca vremea de afară. Doi porumbei poposesc pe balcon și, cu ochii la ei, doamna Mili spune: „Sunt vecinii mei, vin zilnic pe la mine. Le mai las pâine, semințe, ce găsesc și eu. M-am obișnuit cu prezența lor”. Ora de gimnastică recuperatorie se apropie, la fel ca ziua în care va putea păși singură, fără ajutor.
"S-a zbătut ani întregi pentru școala românească de gimnastică. Tot ce s-a realizat ca medalii și performanțe i se datorează" – Mariana Bitang, consilier prezidențial pe probleme de sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER